Primul „transfer” făcut de Dinamo în această iarnă! Revine Vali Lazăr. „Am văzut o schimbare de atitudine la el!”

Primul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Împrumutat la începutul lui septembrie la Concordia Chiajna, Valentin Lazăr ar putea reveni în această iarnă la Dinamo. O spune directorul sportiv al „câinilor”, Ionel Dănciulescu, care a precizat că a observat o schimbare de atitudine la mijlocaș în perioada petrecută la Chiajna.

„Din ce știu, Vali Lazăr se întoarce la Dinamo. El a evoluat destul de bine la Chiajna, sper din tot sufletul ca această schimbare să fie de bun augur pentru el și să redevină jucătorul din prima perioadă. Am văzut și o schimbare de atitudine în evoluțiile lui Lazăr„, a declarat Dănciulescu la Digi Sport.

17 meciuri a jucat Valentin Lazăr pentru Concordia Chiajna, în toate competițiile, marcând două goluri și oferind 4 pase decisive

S-a împăcat cu Rednic?
Despărțirea lui Lazăr de Dinamo nu s-a produs în cele mai bune condiții, între mijlocaș și Mircea Rednic existând un schimb dur de replici prin intermediul presei. Se pare însă că relațiile dintre cei doi s-au detensionat între timp, decizia ca Lazăr să revină în Ștefan cel Mare aparținându-i în principal tehnicianului de 53 de ani.

E clar că Mircea Rednic are ceva cu mine și e singurul om care nu mă vrea la Dinamo. Nu e posibil ca marți să mă trimită la conferință și a doua zi de dimineață să mă scoată din lot”, Valentin Lazări, în luna august, când în discuție era un transfer la FC Botoșani.

„Lazăr nu era cu mintea unde trebuia. Eu îl întrebam dacă e prezent și el întreba de altceva, de Martinus..

Dacă tot timpul vorbim de plecat când suntem nemulțumiți, atunci pleacă, dragul meu! Avem soluții. Jucători tineri, de perspectivă„, declara Rednic în toamnă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×